ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a întreprins o vizită de lucru la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti

19:07 | 05.06.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 iun. /MOLDPRES/. Acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru eficientizarea activităților portuare și protejarea intereselor producătorilor naționali au fost discutate astăzi, în cadrul vizitei prim-ministrului Natalia Gavrilița la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti (PILG), transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.  

În ultima perioadă, s-a înregistrat o intensificare a activității în cadrul portului – volumul de export al mărfurilor a crescut de 3 ori, iar numărul de cereri s-a majorat cu circa 400%. Acest fapt confirmă rolul important al PILG ca platformă comercială pentru exportatorii și importatorii din țara noastră. În acest sens, prim-ministrul a subliniat necesitatea identificării unor măsuri concrete, care ar contribui la sporirea capacității portului, cu accent pe extinderea PILG și sprijinirea dezvoltării acestui nod logistic regional. 

“Odată cu creșterea solicitărilor, trebuie să vedem cum să investim pentru ca portul să acopere necesitățile care sunt la moment, dar și cum să creștem veniturile la stat. În același timp, trebuie să ne pregătim de toamnă și să luăm acum toate deciziile necesare pentru a oferi producătorilor agricoli posibilitatea de a-și exporta produsele pe piețele regionale și internaționale, în condiții avantajoase și cât mai operativ”, a spus Natalia Gavrilița. 

De asemenea, prim-ministrul s-a referit la importanța soluționării aspectelor juridice ce țin de gestionarea transparentă și eficientă a portului, precum și la necesitatea dezvoltării traseului „Cahul-Giurgiuleşti”.

Foto: Guvern

img22004197

img22004197

img22004197

img22004197

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!