ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi bărbați vor fi judecați pentru organizarea migrației ilegale

13:30 | 14.06.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Doi bărbați din sudul țării vor fi judecați pentru organizarea migrației ilegale în privința a patru cetățeni din Turcia, care intenționau să ajungă la muncă în Polonia, prin Ucraina, transmite MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, suspecții au vârsta de 24 ani și sunt locuitori ai orașelor Comrat și Vulcănești. În iunie 2021 – ianuarie 2022, aceștia și-au oferit serviciile ilegale cetățenilor turci, cărora le-au pus la dispoziție pașapoarte moldovenești falsificate pentru acces în statele Uniunii Europene, precum și i-au transportat până la punctul de trecere vamală din Ceadâr-Lunga, unde au fost depistați și opriți din drum. Pentru acest serviciu, inculpații au perceput de la fiecare victimă câte 4000-6000 de euro.

Cetățenii turci au cooperat cu autoritățile de investigație. Ulterior, cu sprijinul Ambasadei Turciei la Chișinău, aceștia s-au reîntors acasă.

Pe acest caz, oamenii legii au desfășurat în aprilie curent mai multe percheziții, inclusiv la Comrat și Vulcănești. În urma acestora, cei doi suspecți au fost reținuți și ulterior plasați în arest.

Conform legii, organizarea migrației ilegale se pedepsește cu amendă de 67 500 lei (3 300 euro) sau cu închisoare de până la șapte ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!