Activitățile culturale pentru persoanele cu deficiențe de văz și auz vor fi subvenționate parțial de stat
15:18 | 15.06.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. Activitățile culturale și serviciile de consiliere pentru persoanele cu deficiențe de văz și auz vor fi subvenționate parțial de stat, potrivit unei inițiative legislative avizate astăzi pozitiv de către Guvern, transmite MOLDPRES.
Potrivit documentului, activitățile culturale și de informare ale Casei Republicane de Cultură a Surzilor din Moldova și ale Centrului Național de Informare și Reabilitare a Nevăzătorilor, de care beneficiază persoanele cu dizabilități nevăzătoare și de auz din toată țara, vor fi subvenționate parțial din sursele financiare ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Cele două instituții organizează activități culturale și acordă servicii de informare, instruire şi consiliere pentru toate persoanele cu dizabilități de auz și de vedere pentru dezvoltarea abilităților care să-i ajute mai ușor să se integreze în societate.
Pentru implementarea proiectului, în anul curent, vor fi necesare mijloacele financiare în sumă de 2,4 mln de lei (120 mii de euro).
Foto: MMPS