Victimele războiului de pe Nistru au fost comemorate la Căuşeni
07:52 | 20.06.2022 Categorie: Regiuni
Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Victimele războiului de pe Nistru, care a izbucnit în primăvara anului 1992, au fost comemorate ieri la Căuşeni, într-un cadru solemn. Programul a inclus depuneri de flori la Monumentul Voluntarilor din centrul oraşului, precum şi o reuniune omagială şi de educare patriotică, la Casa raională de cultură, transmite MOLDPRES.
Participanţii la evenimentele din 1992 califică ziua de 19 iunie drept cea mai sângeroasă pentru că atunci s-au dat luptele pe străzile oraşului Tighina, înregistrându-se cele mai numeroase victime printre militari, precum şi în rândul populației civile.
„Este un război care a implicat mulţi căuşeneni, dat fiind faptul că geografic suntem în nemijlocită apropiere de regiunea transnistreană. Memorie veşnică pentru eroii neamului care şi-au jertfit viaţa pentru ţară şi respect profund pentru veteranii acestui război”, a declarat preşedintele raionului Căuşeni, Nicolae Gorban.
Conflictul din regiunea transnistreană a izbucnit pe 2 martie 1992. Încetarea focului a avut loc la 21 iulie 1992, după semnarea unui acord dintre Republica Moldova şi Federația Rusă.
La război au participat aproximativ 28 de mii de combatanți, militari și rezerviști ai Armatei Naționale, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului de Informații şi Securitate, sute de voluntari și civili. Și-au pierdut viața circa patru sute de cetățeni, iar aproape 1200 au fost răniți. Acest conflict s-a soldat și cu persoane dispărute, inclusiv din rândul populației civile.
În 2010, Parlamentul R. Moldova a instituit data de 2 martie ca fiind Ziua comemorării eroilor căzuți în războiul din 1992 pentru apărarea integrității teritoriale şi independenței țării. În anul curent, deputații au decis să redenumească Ziua memoriei, în Ziua memoriei și recunoștinței. De asemenea, Parlamentul de la Chișinău a decis ca 2022 să fie declarat Anul recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.