ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Natalia Gavriliţa a cerut ministerelor să grăbească elaborarea strategiilor de dezvoltare

09:50 | 22.06.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, în debutul şedinţei de astăzi a Guvernului, a atenţionat ministerele să prioritizeze elaborarea strategiilor de dezvoltare asupra cărora au lucrat în ultima perioadă şi să le propună cât mai curând pentru consultări publice, transmite MOLDPRES.

În mod special, şefa Cabinetului de miniştri s-a adresat Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, precum şi celui al Mediului.  

„Vreau să văd strategia de securitate alimentară, precum şi un document care va asigura populaţia cu lemne de foc. Ne aşteaptă o toamnă complicată din cauza războiului din Ucraina, de aceea trebuie să ne asigurăm că cele mai importante sectoare sunt acoperite. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale se va ocupa de reducerea vulnerabilităţii domeniului energetic, însă trebuie să fim asiguraţi şi în plan intern”, a spus Natalia Gavriliţa.

De asemenea, oficialul a atenţionat miniştrii că aşteaptă noi programe pentru modificarea bugetului în contextul creşterii preţurilor. „Nu vom putea ajuta pe toţi, însă misiunea Guvernului este să fie alături de oamenii care se află în situaţiile cele mai critice şi au cea mai mare nevoie de ajutor”, a rezumat şefa Executivului.

img22004668

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!