Proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență va fi examinat joi de Parlament
16:46 | 22.06.2022 Categorie: Politică
Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 23 iunie. Membrii Biroului permanent au aprobat astăzi completarea ordinii de zi a ședinței, informează MOLDPRES.
Deputații vor examina mâine propunerea Guvernului de a prelungi starea de urgență, precum și un șir de proiecte incluse anterior pe ordinea de zi de Biroul permanent.
Tot astăzi, Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 1 iulie. Săptămâna viitoare deputații vor supune dezbaterii un șir de proiecte de modificare a unor acte normative, precum și Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Finanțelor, inițiată de către deputații din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.