ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tariful pentru o călătorie cu maxi-taxi în capitală va fi de 6 lei

14:36 | 23.06.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/. Tariful pentru o călătorie cu maxi-taxi în capitală va fi de 6 lei, începând cu 1 iulie curent. Anunțul a fost făcut astăzi de șeful Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Mihalache, în cadrul unei conferințe de presă, transmite MOLDPRES.

Potrivit lui Vitalie Mihalache, tariful de 6 lei va fi valabil în raza orașului Chișinău, iar pentru deplasarea în afara acestuia se va achita suplimentar. „În timpul deplasării ce depășește hotarele orașului Chișinău se va aplica un tarif de 0.4 lei pentru fiecare km parcurs, dar nu mai mult de 12 lei pe întreg teritoriul municipiului Chișinău”, a spus Mihalache.

Cu referire la călătoriile cu troleibuzul și autobuzul, primarul capitalei, Ion Ceban, a îndemnat cetățenii să procure abonamente, astfel cheltuielile ar scădea semnificativ. „Abonamentele vor fi comercializate începând cu ziua de mâine. Depunem efort pentru a identifica posibilități ca abonamentele pe termen lung să fie procurate inclusiv în rate. Urmează să discutăm cu băncile comerciale, iar o decizie finală vom avea peste câteva săptămâni. Totodată, la procurarea abonamentelor, de reduceri vor beneficia și angajații medicali și cei din sistemul educațional”, a menționat Ceban.

Conform autorităților municipale, cu abonamentul procurat se va putea călători din suburbie în Chișinău și retur, indiferent dacă persoana schimbă transportul de pe troleibuz sau autobuz, prețul și abonamentul va rămâne unic și neschimbat. Astfel, abonamentul pentru o lună va costa 234 de lei, pentru trei luni va costa 594 de lei și pentru jumătate de an - 972 de lei.

Tariful pentru o călătorie cu transportul public din capitală a fost majorat de la 2 la 6 lei, începând cu 1 iulie curent. Prețul a fost stabilit pentru o călătorie atât cu troleibuzul, cât și cu autobuzul, pentru oraș și suburbii.

img22004717

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!