Un concept al Guvernului pentru protecţia copilului a fost publicat în Monitorul Oficial
10:26 | 08.07.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. Conceptul sistemului informațional în domeniul protecției copilului, aprobat de Guvern, a fost publicat în Monitorul Oficial de vineri, 8 iulie, transmite MOLDPRES.
Potrivit documentului, calitatea serviciilor sociale prestate copiilor și familiilor cu copii va fi îmbunătățită, iar autoritățile responsabile vor putea interveni prompt pentru a preveni situațiile de risc.
Noul sistem va facilita procesul de colectare, prelucrare și diseminare a datelor obținute de la diferite autorități publice, responsabile de segmentul asistență socială, sănătate, educație, ordine publică și justiție, care participă la realizarea măsurilor de protecție socială a copilului. Totodată, sistemul va înlocui procesele de raportare manuală care utilizează formulare pe suport de hârtie, colectarea datelor prin telefon sau prin intermediul fișierelor, integrându-le într-un sistem unitar, bazat pe o structură informațională coerentă.
De asemenea, acest instrument va permite monitorizarea performanței în cazurile copiilor aflați în evidența autorităților tutelare, în ceea ce ține de acordarea serviciilor sociale, prevenirea și combaterea violenței asupra copilului, repatrierea copilului, asistența copiilor victime/martori ai infracțiunilor.
Sistemul informațional se racordează standardelor internaționale și este adaptat, totodată, necesităților și cerințelor existente la nivel național.
Sursă: monitor.gov.md