O expoziție dedicată celor 30 de ani de relații diplomatice moldo-germane a fost inaugurată la Chișinău
16:35 | 21.07.2022 Categorie: Cultură
Chişinău, 21 iul. /MOLDPRES/. La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost inaugurată astăzi o expoziție dedicată aniversării a 30-a a stabilirii relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Republica Federală Germania, informează MOLPDRES.
Potrivit directorului instituției gazdă, Eugen Sava, expoziția cuprinde 11 bannere și reflectă dezvoltarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări.
Expoziția a fost deschisă de Kathrin Göring-Eckhardt, vicepreședinte al Bundestagului german, cu prilejul vizitei sale la Chișinău. În alocuțiunea sa, oficialul german a menționat că în ultimii 30 de ani, Germania a susținut ancorarea Republicii Moldova în comunitatea europeană de valori și dezvoltarea și stabilizarea pe termen lung a acesteia prin reforme durabile în direcția democrației și a statului de drept. Colaborarea dintre cele două țări în domeniile culturii, cooperării pentru dezvoltare și economiei este foarte strânsă. Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali externi ai Republicii Moldova și se numără printre cei mai importanți importatori și exportatori. Numeroase proiecte ale ambasadei și ale organizațiilor germane au contribuit concret la îmbunătățirea condițiilor de trai ale moldovenilor.
”Germania a fost prima țară din Europa de Vest care a recunoscut Independența R. Moldova. Relațiile politice dintre țările noastre sunt excepțional de strânse din momentul preluării mandatului de președinte de către Maia Sandu și pot să vă asigur că despre R. Moldova se discută foarte des în Germania. Țara Dvs. face incredibil de mult pentru oamenii care au fost nevoiți să părăsească Ucraina din cauza războiului. Țara Dvs. se află în proces de transformare și, totodată, acest ajutor pe care îl acordă refugiaților este foarte impresionant. R. Moldova este deja parte a familiei europene. Noi ne dorim și vom susține Moldova pe calea sa spre Uniunea Europeană. În cadrul acestei expoziții am descoperit cifre impresionante. Peste 10 mii de elevi din circa 80 de școli din R. Moldova studiază limba germană. Între țările noastre există parteneriate la nivel de orașe și cooperări între universități. Această expoziție a fost prezentată anterior la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, acum e aici, este o expoziție mobilă. Urmează să fie prezentată și în alte locații, inclusiv din afara Chișinăului”, a mai spus Kathrin Göring-Eckhardt.
Relaţiile diplomatice dintre Republica Moldova şi Republica Federală Germania au fost stabilite la 30 aprilie 1992. În R. Moldova sunt peste 100 de societăți comerciale cu capital german. Companiile germane au creat aproximativ 9000 de locuri de muncă. Investițiile directe germane în țara noastră se ridică la 300 mln de dolari SUA.
Expoziția va fi deschisă până la 21 august.