Decizia privind majorarea unor alocaţii a fost publicată în Monitorul Oficial
08:54 | 28.07.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. Monitorul Oficial de miercuri, 27 iulie, a publicat decizia Guvernului care prevede că mai multe categorii de populație vor primi alocații majorate, transmite MOLDPRES.
Potrivit documentului, cuantumul alocației lunare de stat pentru mai multe categorii de populație va fi majorat cu 300 de lei. Astfel, alocația va crește de la 950 la 1250 de lei.
Măsurile suplimentare de protecție socială, sub formă de majorări, se vor aplica următoarelor persoane: participanților la cel de-Al Doilea Război Mondial; foștilor deținuți în lagărele de concentrare fasciste, în ghetouri, în alte locuri de detenție forțată, create de Germania fascistă și de aliații acesteia în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial; persoanelor angajate civil în armata de operații în anii celui de-Al Doilea Război Mondial; persoanelor care s-au aflat în orașul Leningrad (Sankt Petersburg) în perioada blocadei (8 septembrie 1941 – 27 ianuarie 1944); persoanelor antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectivelor în anii celui de-Al Doilea Război Mondial.
Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, din aceste categorii fac parte circa 180 de persoane.
Sursă: monitor.gov.md