ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste două sute de proiecte vor fi implementate în centrul ţării în cadrul Programului Satul European

08:29 | 29.07.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Două sute unsprezece proiecte vor fi implementate în regiunea de centru a Republicii Moldova, în cadrul Programului Satul European, a anunţat ieri vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, 67 de proiecte sunt pentru construcția, extinderea, reabilitarea, modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare în mai multe localități, cum ar fi satele Ignăței, Peciște, Găuzeni, Olișcani, Sireți, Suhuluceni, Mihălașa, dar și altele; 48 de proiecte pentru construcția, renovarea, reabilitarea clădirilor publice, dar și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice. Spre exemplu, va fi reconstruită grădinița de copii din orașul Bucovăț; va fi reparată capital cantina și sala de sport a Liceului Teoretic Mihail Bîrcă din satul Mileștii Mici, precum și va fi reconstruită o clădire pentru centrul zonal de asistență medicală urgentă prespitalicească de nivel I și centrul medical de zi de reabilitare de nivel II.

„De asemenea, 30 de proiecte pentru construcția, reconstrucția edificiilor sportive, centrelor de îngrijire pentru copii, persoane în etate și persoane cu necesități speciale. De exemplu, în comuna Geamănă va fi creat un Centru social comunitar de incluziune pentru grupurile defavorizate, iar în orașul Strășeni va fi construit un complex sportiv multifuncțional - Complexul Generațiilor, precum și va fi amenajat Parcul Central din satul Delacău; 24 de proiecte sunt pentru elaborarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG). Printre satele care vor avea pentru prima data PUG sunt: Bolohan, Negrești, Voinova, Codrul Nou, Sămănanca, Zorile etc.”, a scris Andrei Spînu.

Douăzeci de proiecte includ restaurarea, reabilitarea, reconstituirea, conservarea monumentelor istorice. Va fi făcută reparație capitală a Casei de Cultură din comuna Țipala; va fi dotat complexul muzeistic al satului Scoreni, vor fi dotate trei cămine culturale din comuna Puțintei. Totodată, 15 proiecte sunt pentru iluminatul stradal. Satele Zagarancea, Semeni, Șerpeni, Speia, comunele Șișcani, Ciorești, Dobrușa, Bănești  și altele vor avea străzi iluminate.

Un număr de 492 de proiecte de dezvoltare locală, în valoare totală de peste două miliarde de lei, vor fi implementate în cadrul Programului național „Satul european”. Concursul pentru selectarea proiectelor s-a desfășurat în perioada martie-aprilie a anului curent, fiind aplicate, în total, 728 de dosare de participare.  Guvernul a aprobat pe 22 iulie includerea planurilor câștigătoare în Lista proiectelor prioritare de dezvoltare locală, pentru finanțare din sursele Fondului național privind dezvoltarea regională și locală (FNDRL), în perioada 2022-2023.

Foto simbol

img22005671

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!