ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul a adoptat modificări privind organizarea judecătorească

15:08 | 29.07.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Parlamentul a votat astăzi, în lectură finală, modificări la legislația privind organizarea judecătorească, transmite MOLDPRES.

Documentul are scopul de a sincroniza prevederile legale cu amendamentele constituționale referitoare la sistemul judecătoresc, intrate în vigoare la 1 aprilie curent.

Potrivit modificărilor legislative, se unifică procedura de numire a tuturor judecătorilor. De asemenea, este eliminat termenul inițial de numire în funcție a magistraților. A fost modificată și procedura de transfer de la o instanță la alta, dacă este de același nivel sau de nivel inferior. În acest caz, nu va mai fi necesar decretul președintelui țării. La fel, proiectul prevede modificări în componența, durata mandatului și atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii.

După intrarea în vigoare a documentului, judecătorii care au fost condamnați pentru o infracțiune legată de exercitarea atribuțiilor în serviciu sau care prejudiciază imaginea justiției, vor rămâne fără pensie specială. De asemenea, în cazul în care încă nu a fost emisă o hotărâre definitivă, se va suspenda acordarea indemnizației unice de eliberare din funcție.

Foto: Parlament

img22005701

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!