Primul laborator de educație inteligentă a fost inaugurat la un liceu din Durleşti
10:06 | 04.08.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. Primul laborator de educație inteligentă din Republica Moldova, SmartLab INACO, a fost inaugurat ieri în cadrul Liceului teoretic „Hyperion” din Durlești, cu participarea oficialităților de la Chișinău și București și a experților în educație din Copenhaga, Londra și Dubai, transmite MOLDPRES.
Acest proiect educațional inovator este implementat de către Asociația INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, din București, România. „Elevii şi profesorii liceului din Durleşti vor avea parte de experiențe fascinante, memorabile la lecțiile la care vor fi folosite dotările de ultimă generație, precum echipamente VR/AR, roboți multifuncționali, imprimante, scanere și stilouri 3D, calculatoare touch screen, dar și software educaționale și materiale de lucru esențiale în procesul de predare-învățare de tip STEAM (Science, Technology, Engineering, Art and Math)”, potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC).
Totodată, sistemul modern video-streaming, cu care este dotat acum laboratorul, le va oferi tinerilor oportunitatea de a cunoaște și chiar participa împreună cu elevi din alte țări la aceleași ore, spre exemplu de matematică, biologie sau chimie. Prin intermediul acestui sistem, cadrele didactice pot accesa la distanță traininguri și workshop-uri cu specialiști internaționali, beneficiind de schimb de experiență, de perfecționare a abilităților pedagogice și chiar de proiecte comune de cercetare.
Galina Rusu, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, prezentă la inaugurare, a mulțumit partenerilor români pentru implicarea în modernizarea sistemului de învățământ din Republica Moldova, subliniind importanța sporirii atractivității școlilor din țară, stimulării creativității elevilor și profesorilor, precum și pregătirii noii generații pentru meseriile viitorului.
Primul SmartLab din Republica Moldova a fost realizat printr-o donație de aproximativ 90 de mii de euro, făcută de Asociația INACO, cu sprijinul companiei daneze Shape Robotics.
Foto: MEC