ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisia Națională pentru Integrare Europeană are nouă membri noi

12:56 | 04.08.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat în această dimineață Comisia Națională pentru Integrare Europeană (CNIE), pentru a aproba mai multe decizii ce vizează procesul de euro-integrare a Republicii Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

A fost extinsă componența Comisiei, în care au fost invitați să se alăture mai mulți reprezentanți ai autorităților locale și ai societății civile - nouă membri noi:

1. Irina Vlah, guvernatorul Găgăuziei;

2. Dmitri Constantinov, președintele Adunării Populare a Găgăuziei;

3. Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul și vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM);

4. Viorel Furdui, directorul executiv al CALM;

5. Iulian Groza, reprezentantul Platformei Naționale a Forumului societății civile a Parteneriatului Estic;

6. Ian Feldman, președintele Consiliului pentru prevenirea discriminării și asigurarea egalității;

7. Dmitri Lecartev, administratorul Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova;

8. Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova;

9. Leonid Cerescu, președintele Confederației Naționale a Patronatelor din Moldova.

S-au discutat, de asemenea, modificările propuse în cadrul consultărilor publice pentru completarea Planului de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la UE. Planul conține acțiuni care trebuie realizate în următoarele luni pentru a putea avansa în demersul de aderare a Moldovei, în mai multe domenii:

● Reforma justiției și combaterea corupției

● Remedierea deficiențelor în legislația electorală;

● De-oligarhizarea, consolidarea luptei împotriva crimei organizate și recuperarea activelor;

● Consolidarea capacității administrației publice și gestionarea finanțelor publice;

● Implicarea societății civile în procesele decizionale, precum și

● Consolidarea protecției drepturilor omului și combaterea violenței de gen.

Planul a fost aprobat și va fi publicat după includerea modificărilor adoptate la ședința de azi. Tot astăzi a fost discutat mecanismul interinstituțional de coordonare a procesului de integrare europeană, care va fi definitivat de Guvern în următoarele săptămâni.

„Integrarea europeană a Republicii Moldova este proiectul nostru de țară, pe care vom avansa în ritm susținut, în pofida circumstanțelor complicate în care ne aflăm în prezent. Vrem, astfel, să le oferim cetățenilor perspectiva unui trai mai bun și mai multe oportunități aici, acasă”, a menționat președintele Maia Sandu în cadrul ședinței.

Foto: Președinție

img22005868

img22005868

img22005868

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!