Documentul ce prevede instituirea Fondul de reducere a vulnerabilității energetice a fost publicat în Monitorul Oficial
09:53 | 05.08.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 5 aug. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare și legea privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.
Potrivit documentului, fondul va avea drept obiectiv prevenirea și combaterea vulnerabilității energetice a populației. Astfel, pentru consumatorii vulnerabili urmează a fi instituită compensația lunară pentru achitarea facturilor la energie termică în sistemul centralizat, la consumul de energie electrică și de gaze naturale.
De asemenea, vor fi acordate subvenții pentru eficientizarea consumului de resurse energetice. Sursele de finanțare a fondului vor fi mijloacele bugetului de stat, cele europene sau alte surse externe. Mărimea acestora se va aproba prin legea anuală a bugetului de stat.
Legea privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice va intra în vigoare la 1 septembrie curent. Guvernul, în termen de două luni de la data publicării prezentei legi, va elabora și va aproba actele normative necesare pentru implementarea acesteia.
Sursă: monitorul.gov.md