Republica Moldova a primit 75 mln de euro sprijin european în contextul crizei energetice
18:44 | 16.08.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Deputatul în Parlamentul Uniunii Europene, Siegfried Mureșan, a anunţat în această seară că Republica Moldova a primit 75 de milioane de euro sprijin european în contextul crizei energetice, transmite MOLDPRES.
„Comisia Europeană a transferat astăzi Republicii Moldova 75 de milioane de euro sub formă de sprijin bugetar, având în vedere situația energetică dificilă cu care se confruntă țara”, scrie oficialul.
Potrivit sursei citate, Uniunea Europeană continuă să sprijine cetățenii Republicii Moldova care se confruntă cu prețuri din ce în ce mai ridicate la gaze.
„Republica Moldova este țara cea mai afectată de creșterea prețurilor la energie, tocmai de aceea are nevoie de sprijinul nostru”, a afirmat Mureşan.
Foto simbol