ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău se desfășoară Reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova

08:24 | 18.08.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene organizează la Chișinău în perioada 18 – 19 august, Reuniunea ambasadorilor țării noastre cu genericul „Diplomația Republicii Moldova în contextul oportunităților și provocărilor regionale”, relatează MOLDPRES. 

Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE a comunicat că inaugurarea reuniunii de către vicepremierului Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, va avea loc astăzi, începând cu ora 9:00, cu participarea Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. 

Mesajul de la deschiderea reuniunii va fi transmis în direct pe pagina Facebook a MAEIE și a misiunilor noastre diplomatice în străinătate. 

Evenimentul are drept scop examinarea chestiunilor legate de realizarea politicii externe a Republicii Moldova și stabilirea unor noi sarcini şi priorităţi pe termen scurt și mediu, aprecierea activității misiunilor diplomatice şi sporirea eficienţei acestora. În cadrul reuniunii vor fi examinate chestiuni legate de evoluţia relațiilor internaționale din ultima perioadă, în particular ameninţările la adresa securităţii regionale și internaţionale. 

De asemenea, vor fi discutați pașii următori cu privire la oferirea statutului de țară candidat pentru aderare la UE Republicii Moldova dar și realizarea Planului de implementare a celor 9 recomandări propuse de Comisia Europeană. 

O prioritate la ordinea zilei o constituie şi problemele cu care se confruntă diaspora, modalităţile de a oferi protecţie socială cetăţenilor moldoveni aflaţi temporar la muncă peste hotare. În acest sens, șefii de misiuni diplomatice vor participa la lucrările Zilei Diasporei, organizată în acest an cu genericul „O țară mică cu inimă mare”. 

În scopul eficientizării activității ambasadelor, formulării unor sarcini concrete pentru instituţiile serviciului diplomatic în vederea atingerii obiectivelor trasate de autorități în politica externă, agenda evenimentului include întâlniri ale șefilor de misiuni cu Președintele Maia Sandu, Președintele Parlamentului Igor Grosu, alți conducători ai instituțiilor de stat. 

Totodată, în calitate de invitați speciali, vor participa cu intervenții în regim de videoconferință, ministrul Afacerilor Externe al României Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei Dmytro Kuleba, Comisarul european pentru vecinătate și extindere Olivér Várhelyi, ministrul Afacerilor Externe al Turciei Mevlüt Çavuşoğlu, directorul Departamentului diplomație economică din Ministerul Afacerilor Externe al  Franței, Helene Dantoine. 

Foto: MAEIE

img22006216

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!