ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CMC a alocat 20 mln de lei pentru lichidarea consecințelor intemperiei

15:17 | 18.08.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a suplinit astăzi Fondul de rezervă al capitalei cu 20 de milioane de lei (circa 1 mln de euro), pentru lichidarea consecințelor intemperiei din data de 9 august. Decizia a fost aprobată în ședința extraordinară a CMC, transmite MOLDPRES.

Primarul general Ion Ceban a declarat că pagubele provocate instituțiilor educaționale sunt de circa 10 milioane de lei, iar cele cauzate de căderea arborilor constituie aproximativ un milion de lei.

„Încă se lucrează în teren pentru realizarea expertizelor. Suma prejudiciilor este de 20 770 000 de lei, însă aceasta poate crește”, a specificat edilul.

În urma aprobării deciziei, Comisia de administrare a Fondului de rezervă va asigura repartizarea mijloacelor pentru înlăturarea consecințelor ploii și vântului puternic. Printre lucrările ce urmează a fi realizate se numără: repararea acoperișurilor blocurilor de locuit, a apartamentelor inundate, a rețelei electrice, a segmentelor de drum afectat, precum și reabilitarea terenurilor de joacă pentru copii etc.

Foto: primăria capitalei

img22006237

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!