Statul va susţine migranţii să dezvolte afaceri sustenabile în Republica Moldova
14:21 | 19.08.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 19 aug. /MOLDPRES/. Circa 40 de migranți sau rudele acestora de gradul I vor accesa susținere financiară nerambursabilă de la stat până la 250 mii de lei (12,5 mii de euro) pentru inițierea sau dezvoltarea unei afaceri în Republica Moldova. Pentru aceasta, managerii companiilor au semnat astăzi contracte de finanțare nerambursabilă cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), transmite MOLDPRES.
Suma totală a granturilor este de circa nouă milioane de lei, iar volumul investițiilor în economie va constitui circa 22 milioane de lei. „Conform previziunilor incluse în proiectele investiționale, cele 38 de companii vor contribui la crearea sau menținerea a 142 locuri de muncă. În anul curent, prin acest Program au fost selectate spre finanțare 122 de companii”, conform ODA.
„Afacerile susținute prin acest Program readuc migranții acasă și creează noi locuri de muncă. În scurt timp, acest mecanism de suport va fi ajustat cu o nouă componentă de finanțare 1+2. Companiile care au implementat cu succes proiectele investiționale la etapa PARE 1+1 vor putea beneficia de susținere la componenta 1+2 pentru dezvoltarea afacerii. În total, prin acest Program întreprinderile deschise de migranți vor putea accesa finanțare nerambursabilă de la stat de până la 750 mii lei”, a explicat Dumitru Pîntea, directorul interimar ODA.
Reprezentanții celor 38 de companii selectate pentru finanțare sunt migranți care muncesc în 11 state. Cea mai mare pondere o dețin persoanele care investesc remitențele obținute în Marea Britanie, Italia, Germania, Franța și România. 37 din companiile beneficiare de grant își desfășoară activitatea în mediul rural, fiind localizate în 19 raioane ale țării. Din numărul total de solicitări de finanțare nerambursabilă, 30 de întreprinderi activează în domeniul agriculturii: cultivarea cerealelor; creșterea legumelor în seră; prelucrarea plantațiilor de viță de vie, pomi fructiferi; zootehnie, apicultură.
Programul de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+1” este implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din anul 2010 și are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale moldovenilor aflați la muncă peste hotare în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova. Programul activează în baza algoritmului „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe este suplinit cu un leu în formă de grant. Suma grantului este de până la 250 000 lei. Beneficiarii de granturi pot fi cetățeni ai Republicii Moldova, care muncesc peste hotare şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.
Foto: ODA