Bunuri de circa 3,3 mln de lei au fost puse sub sechestru de ARBI
09:29 | 22.08.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 3,3 milioane de lei, săptămâna trecută. Printre bunuri indisponibilizate se numără 4 încăperi locative, 4 terenuri agricole și 3 terenuri pentru construcții, comunică MOLDPRES.
Potrivit CNA, în aceeași perioadă Direcţia analitică a CNA a finalizat 7 analize operaționale și a inițiat altele 8 noi; Direcţia legislaţie și expertiză anticorupție a recepționat 9 proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 18 rapoarte de expertiză și 14 avize, iar în cancelaria Centrului au fost înregistrate 1300 de materiale.