ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 1900 de persoane au beneficiat de operații de protezare a șoldului și genunchiului

12:09 | 23.08.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. Circa 1900 de operaţii de protezare a şoldului și genunchiului au fost efectuate în primul semestru al acestui an, cu 180 de intervenții mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, transmite MOLDPRES.

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), intervențiile chirurgicale sunt realizate în cadrul programului special de protezare a aparatului locomotor, finanțat din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală. Pentru cazurile tratate în șase luni ale anului curent, CNAM a alocat aproape 114 milioane de lei (circa 5,7 mln de euro), cu peste 38 de milioane mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

Operaţiile de protezare a articulaţiilor mari (șold, genunchi, umăr) sunt realizate în 19 instituţii medicale contractate de CNAM - 14 publice şi cinci private.

De aceste intervenții beneficiază în mod gratuit toate persoanele asigurate care au indicaţii medicale pentru o astfel de operație şi se află pe listele de aşteptare. Totodată, timpul de așteptare pentru operațiile de protezare a șoldului s-a redus de la 12 până la 2-3 luni.

În anul curent, pentru intervenţiile de protezare a articulaţiilor mari sunt preconizate în jur de 220 milioane de lei.

Foto: medlife.ro

img22006330

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!