ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poşta Moldovei va fi reorganizată pentru a fi mai eficientă, potrivit şefului întreprinderii

11:29 | 24.08.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Întreprinderea de stat Poșta Moldovei va fi modernizată în conformitate cu cinci obiective strategice primordiale - construirea unui hub de sortare, renovarea parcului auto, dezvoltarea relaţiilor informaţionale, servicii poştale mobile, precum şi implementarea monedei electronice, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă administratorul interimar al instituţiei, Roman Cojuhari, transmite MOLDPRES.

„Această reorganizare va aduce doar beneficii care prevăd lărgirea spectrului de servicii şi atragerea de investiţii”, a spus Cojuhari. Oficialul a pus capăt speculaţiilor apărute în spaţiul public referitor la procesul de reorganizare şi a explicat că „statul rămâne a fi acţionarul principal, iar societatea pe acţiuni va fi nepasibilă de privatizare”.  

„În prezent Poşta Moldovei are 24 de sucursale, cu directori, administratori, contabili-şefi etc. care doar încarcă costurile administrative ale întreprinderii şi nu contribuie la creşterea calităţii serviciilor. Avem convingerea că banii trebuie cheltuiţi eficient, în primul rând fiind investiţi în modernizare. Analiza noastră arată că 11 sucursale care vor rămâne în urma reformei este mai mult decât suficient pentru asigurarea activităţii administrative. Referitor la cele 1200 de oficii poştale, vreau să accentuez că activitatea acestora nu va fi influenţată sub nici o formă”, a punctat şeful ÎS Poşta Moldovei.

Reorganizarea implică şi optimizarea numărului de angajaţi, care însă va constitui o pondere mică, or, din cei cinci mii de salariaţi cota personalului optimizat va constitui până la trei procente. „Garantez că va fi asigurat un proces transparent şi corect, care se va efectua în totalitate conform normelor legale”, a rezumat Roman Cojuhari.

La 16 august, Agenția Proprietății Publice (APP) a anunţat că Întreprinderea de stat Poșta Moldovei intră într-o etapă de modernizare. Un proiect de hotărâre de Guvern, elaborat de APP și supus consultărilor publice, prevede reorganizarea Poștei Moldovei în societate pe acțiuni.

img22006351

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!