ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul a adoptat modificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2022

13:51 | 26.08.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 26 aug. /MOLDPRES/. Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară, a adoptat astăzi, în prima lectură, modificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2022. Documentul a fost votat de 54 de deputați, transmite MOLDPRES.

Proiectul a fost prezentat de ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi. Potrivit oficialului, „modificarea Legii bugetului de stat 2022 este impusă de circumstanțele în care activează economia națională și a fost necesară pentru atenuarea impactului negativ al crizei energetice și crizei refugiaților asupra populației, instituțiilor publice și agenților economici”.

Astfel, veniturile bugetului de stat pentru anul curent se majorează de la 52,701 mlrd. lei până la 57,971 mlrd. lei (+10%), iar cheltuielile – de la 72,087 mlrd. lei până la 75,216 mlrd. lei (+4,3%). Respectiv, deficitul bugetului de stat s-a micșorat de la 19,386 mlrd. lei până la 17,245 mlrd. lei (-11%). Acesta urmează să fie acoperit atât din surse externe, cât și din cele interne.

Creșterea veniturilor provenite din impozite și taxe este estimată la circa 7,4% (3,534 mlrd. lei), a încasărilor din granturi cu circa 53% (1,299 mlrd. lei), precum și a încasărilor din alte venituri – cu circa 19,3%.

Cele mai semnificative majorări sunt înregistrate la grupul „protecția socială” (+1,758 mlrd. lei), necesare pentru acordarea unui suport financiar unic beneficiarilor de toate tipurile de pensii/alocații sociale de stat și majorarea alocațiilor ca ajutor pentru perioada rece a anului. 

De asemenea, se prevăd majorări pentru grupul „servicii de stat cu destinație generală” (cu 996,7 mln. lei), ce vor fi utilizate pentru gestionarea crizei energetice, crizei refugiaților din Ucraina și includerea alocațiilor pentru acordarea plății unice pentru susținerea unor angajați din autoritățile/instituțiile bugetare. Totodată, vor fi majorări pentru Fondul rutier și proiecte de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii.

Volumul alocațiilor pentru investiții capitale se majorează cu 419,7 mln. lei sau cu 15,2%. Pentru a asigura continuitatea lucrărilor de construcție/reconstrucție se majorează și volumul alocațiilor pentru unele proiecte de investiții capitale, precum: proiectul „Susținerea Programului în sectorul drumurilor” – 682,6 mln. lei, „Reabilitarea drumurilor locale” – 95,0 mln. lei, construcția Unității de primiri urgente a Institutului de Medicină Urgentă – 6 mln. lei, ș.a.

Modificările adoptate la Legea bugetului de stat pentru anul 2022 urmează a fi votate în cea de-a doua lectură.

Parlamentul s-a convocat în sesiune extraordinară, în perioada 26 august – 8 septembrie.

Foto: Parlament

img22006417

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!