Ciocnirea civilizațiilor (8)

Ultimul deceniu de existență a URSS a trecut sub semnul adâncirii crizei economice a sistemului economic socialist. Dincolo de rapoartele triumfaliste de la congresele de partid, economia sovietică era într-o continuă descreștere. Lipsa de motivație personală, planificarea ideologizată a principalilor indicatori economici, monopolul statului-partid asupra mijloacelor de producere și, implicit, productivitatea foarte joasă a muncii făceau ca URSS să vândă peste hotare cantități uriașe de hidrocarburi și să cumpere din greu alimente și mărfuri de larg consum. Visul omului sovietic era să cumpere un obiect de larg consum din Occident.

Stagnarea era cuvântul de ordine în toate domeniile. Iar viața oamenilor devenea tot mai plictisitoare. A urmat șirul deceselor primelor persoane ale partidului, toți octogenari grav bolnavi. Lipsa de clarviziune, dar și de personalități politice capabile să propună schimbări era cauzată de rolul puternic al serviciilor secrete și al partidului, la vârful căruia de asemenea erau persoane bătrâne și conservatoare.

Însă URSS exista într-o lume dinamică și plină de inițiative. Una din ele a grăbit cu siguranță implozia Uniunii Sovietice. În anul 1975 a fost formată Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa, mai târziu numită OSCE. Această organizație din care făcea parte și URSS avea scopuri politice de departe incompatibile cu situația reală din statul sovietic. Deschiderea, libera circulație, drepturile omului - toate erau în documentele constitutive ale organizației și ele fusese semnate inclusiv de liderii sovietici.

Evident că URSS n-avea de gând să respecte aceste prevederi, însă o mulțime de organizații neformale și chiar clandestine din Uniunea Sovietică își cereau drepturile acceptate formal de Moscova. Comuniștii sovietici erau permanent nevoiți să se îndreptățească, iar uneori chiar și să cedeze pentru a nu fi excluși din OSCE.

Totuși, în anul 1979 conducerea îmbătrânită a URSS face o greșeală care va avea urmări nefaste asupra țării. Sovieticii au calculat că criza din Afganistan le va permite să-și consolideze pozițiile din regiune și decid introducerea armatei sovietice în această țară, după ce îi lichidează conducerea. URSS a decis să se pricopsească cu o țară multitribală, multiconfesională, săracă și cu o populație foarte agresivă față de străini. A fost greșeala care a accelerat procesele de descompunere a sistemului sovietic și a demascat definitiv esența imperialistă a politicei externe a Moscovei.

Războiul din Afganistan a trezit proteste antimilitariste puternice și a știrbit imaginea URSS atât în plan intern, cât și extern. Ulterior, ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut nocivitatea unor asemenea decizii. "Aceasta (intervenţia militară în Afganistan) a fost din start o iniţiativă nefericită, chiar dacă la început Rusia a susţinut-o. La fel ca în cazul multor asemenea proiecte, la baza lui au stat exagerarea ameninţării şi nişte obiective geopolitice nu tocmai clare. La aceasta s-au adăugat tentativele nerealiste de democratizare a unei societăţi multitribale", a declarat fostul lider sovietic.

Între timp, în Polonia pozițiile regimului comunist slăbeau vertiginos. În pofida măsurilor energice prin care era interzisă mișcarea sindicalistă independentă Solidaritatea și era întemnițat liderul Lech Walesa, mișcarea anticomunistă prindea putere. URSS, chiar dacă avea și proiectul unei invazii pe modelul ungar sau cehoslovac, s-a temut să intervină pentru că Polonia avea un sprijin internațional foarte puternic, iar populația tradițional avea o atitudine foarte negativă față de ruși.

Guvernul polonez s-a văzut nevoit, pentru a tempera lucrurile, să anunțe primele alegeri libere din momentul instalării unui regim autocratic.

Mihail Gorbaciov înțelegea că lipsa reformelor în lagărul socialist se putea termina cu revoluții violente. El a ales calea reformelor moderate și avea mai multe motive. Mai întâi, URSS era o țară nucleară și ieșirea armatei de sub control putea genera pericole uriașe. În al doilea, republicile unionale erau foarte diferite național, ba și rasial, din punct de vedere a înțelegerii sistemelor politice și democrației și cu privire la modul cum își văd ele viitorul. În al treilea rând, exista în rândurile partidului comunist o aripă conservatoare și antirestructurare foarte puternică și strâns legată de complexul militar și serviciile secrete. De aici și prudența cu care Gorbaciov promova reformele.

Summitul americano-sovietic de la Malta a fost decisiv pentru reformele gorbacioviste, dar și pentru destinele țărilor din Europa de Est, prinse de aproape jumătate de secol în diabolica «îmbrățișare frățească» a Moscovei. Această reuniune diplomatică, printre altele, avea și scopul să-l încurajeze pe Gorbaciov în demersul său reformator. Summitul a fost un succes, iar urmările înțelegerilor americano-sovietice au fost resimțite de toată lumea. Iată cum comenta importanța reuniunii sovieto-americane, Raymond Seitz, membru al delegației americane: „Cheia a fost fără îndoială Gorbaciov. Acesta era un alt fel de lider sovietic. A recunoscut că Uniunea Sovietică nu mai putea continua pe drumul urmat până atunci şi că trebuia reformată. Nu sunt sigur dacă Gorbaciov a acceptat vreodată faptul că sistemul sovietic nu putea fi reformat. Era ceva dincolo de reformă. Problema era sistemul însuşi. Elţîn ştia asta. Cu toate astea, Gorbaciov a simţit că o reformă internă ar fi fost imposibilă fără o angajare simultană a colaborării cu Vestul şi reducerea bugetului apărării, printre alte lucruri. Iar acesta a fost mesajul lui de la început. Iar când RDG-ul a început să tremure, Gorbaciov a abandonat ”Doctrina Brejnev” şi le-a spus est-germanilor că sunt pe cont propriu. Lucrurile s-au precipitat foarte repede după aceea. Aș mai adăuga că Statele Unite au fost foarte norocoase în 1989 să aibă un preşedinte care era inteligent, cu experienţă şi modest, în contrast cu actualul nostru preşedinte (n.r. Donald Trump). În opinia mea, e greu de găsit o perioadă în istoria Europei în care harta politică a continentului să se fi schimbat atât de profund fără un război care să o preceadă, aşa cum a fost în 1989, şi este o onoare pentru mine să fiu asociat cu acele evenimente”.

Summitul de la Malta a însemnat o lumină verde din partea occidentului pentru reformele gorbacioviste și pentru deschiderea către lumea liberă. În URSS însă existau forțe puternice care puneau la cale înlăturarea lui Gorbaciov de la putere și revenirea la un regim autoritar și ostil occidentului.

Foto: historia.ro