Președintele Parlamentului a discutat cu noul ambasador al Statului Israel
20:17 | 14.09.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat astăzi cu noul ambasador al Statului Israel în Republica Moldova, Joel Lion, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Discuția a vizat provocările politice, economice și de securitate cu care se confruntă țara noastră ca urmare a invaziei Federației Ruse în Ucraina, dar și consecințele războiului pentru regiune. "Republica Moldova are nevoie de susținere pentru a-și întări reziliența energetică, pentru ca produsele noastre agricole să ajungă pe cât mai multe piețe, în lupta cu corupția și dezvoltarea turismului", a spus președintele Parlamentului.
Șeful legislativului i-a dorit succes noului ambasador în activitatea diplomatică recent începută și a menționat interesul autorităților pentru valorificarea relațiilor bilaterale, în mod special, la nivel parlamentar, exprimându-și recunoștința pentru tot ajutorul acordat de Statul Israel țării noastre de-a lungul anilor.
Foto: Parlament