ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premiera mondială a peliculei CARBON va avea loc la Festivalul Internațional de Film din San Sebastian

17:31 | 15.09.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 15 sep. /MOLDPRES/. Filmul CARBON va fi proiectat în premieră mondială la cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian (Spania), care este inclus în top 10 evenimente cinematografice din întreaga lume. Deschiderea Festivalului va avea loc vineri, 16 septembrie, informează MOLDPRES.

CARBON a fost selectat pentru proiectare în secțiunea New Directors. Anterior, două filme regizate de Emil Loteanu au fost distinse cu premii în cadrul Festivalului. Astfel, în 1972, pelicula „Lăutarii” a primit Scoica de Argint și Premiul Special al Juriului, iar în 1976, filmul „Șatra” a obținut Scoica de Aur la același Festival. Dumitru Roman, Ion Vântu și Adriana Bîtcă - actori ce au interpretat rolurile centrale în film, precum și regizorul Ion Borș, împreună cu echipa de producători, vor fi prezenți la premieră și la evenimentele de reprezentare a filmului CARBON în cadrul festivalului. „Suntem onorați că am ajuns să participăm la un festival atât de prestigios și că avem posibilitatea de a reprezenta Republica Moldova aici. Ne bucurăm că am ajuns pe harta cinematografică a lumii”, a declarat Ion Borș, regizorul filmului CARBON.

„Este un proiect la care întreaga echipă a lucrat cu multă dăruire, iar gândul că filmul va fi vizionat de regizori și producători de renume mă face să fiu mândră de ceea ce am reușit să creăm împreună. Sunt sigură că vom fi primiți cu multă căldură și curioasă să văd reacția publicului”, spune Adriana Bîtcă, actrița care interpretează rolul Ileanei în filmul CARBON.

Festivalul Internațional de Film din San Sebastian a fost fondat în 1953 și a găzduit mai multe evenimente importante din istoria cinematografiei. 

Filmul CARBON, a cărui acțiune are loc în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de zonele „fierbinți” ale conflictului de la Nistru, povestește istoria unui tânăr tractorist, Dima, care pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile, în care eroul se ciocnește de indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste, Dima învață un lucru important – „să fie Om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să îi schimbe viața.

Printre actorii care fac parte din distribuție se numără Dumitru Roman, Ion Vântu, Igor Caras-Romanov, Adriana Bîtcă, Constantin Haret și Ion Coșeru. Filmările au durat 36 de zile și s-au desfășurat în perioada august - octombrie 2020. Premiera națională va avea loc pe 4 octombrie la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Începând cu 6 octombrie, CARBON va fi proiectat în rețeaua de cinematografe Cineplex și la Centrul Cultural ODEON.  

img22006952

img22006952

img22006952

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!