Șefa statului va avea o întrevedere cu Secretarul General al ONU
08:35 | 20.09.2022 Categorie: Politică
Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, își începe astăzi vizita de două zile la New York, SUA, unde se află pentru lucrările celei de-a 77-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite, informează MOLDPRES.
Potrivit Președinției, în prima parte a zilei, șefa statului va participa la sesiunea de inaugurare a dezbaterilor din cadrul Adunării Generale, după care se va întâlni cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres.
Pe parcursul zilei, Maia Sandu va participa la conferința „Democracy delivers”, organizată de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Ulterior, șefa statului se va adresa invitaților prezenți la evenimentul „Educația în mișcare”, organizat de Clinton Global Initiative.
De asemenea, președintele Maia Sandu va avea întrevederi bilaterale cu: Alexander Van der Bellen, președintele Austriei; Kassym-Jomart Tokayev, președintele Kazahstanului; Jens Stoltenberg, Secretarul General NATO, și Samantha Power, Administratoarea USAID.
Foto: fao.org