ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului a mulțumit partenerilor internaționali pentru asistența oferită în gestionarea crizei refugiaților

11:27 | 22.09.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a mulțumit partenerilor internaționali, inclusiv Națiunilor Unite, pentru asistența oferită în gestionarea crizei umanitare apărută după izbucnirea războiului din Ucraina. Declarația a fost făcută la Dezbaterea generală din cadrul celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, transmite MOLDPRES.

Președintele a mulțumit Secretarului General al ONU și altor înalți oficiali ce ne-au vizitat țara în semn de sprijin și solidaritate. „Transmit recunoștința mea profundă Franței, Germaniei, României și altor parteneri pentru crearea Platformei de Sprijin pentru Moldova, o platformă care este alături de țara noastră în aceste vremuri dificile. Fiind o țară cu mai puțin de trei milioane de oameni, am oferit adăpost pentru mai bine de jumătate de milion de refugiați care au fugit de război. În momentul de vârf al afluxului, populația țării noastre a crescut cu patru la sută”, a spus Maia Sandu.

Șeful statului a remarcat că aproximativ 80 de mii de refugiați au ales să rămână în Republica Moldova. „Folosesc această ocazie pentru a aduce un omagiu, de la această tribună înaltă, tuturor familiilor de moldoveni care au dat dovadă de o solidaritate fără precedent față de refugiați și și-au deschis casele și inimile pentru cei aflați la nevoie. Mă mândresc cu oamenii noștri”, a afirmat Maia Sandu.

Președintele Maia Sandu a participat la deschiderea lucrărilor Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Timp de două zile, șefa statului s-a întâlnit cu partenerii țării noastre din toată lumea pentru a discuta cum răspundem, solidar, provocărilor economice și de securitate prim care trece astăzi planeta, cum asigurăm pacea, democrația și libertatea tuturor.

img22007138

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!