ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Începând cu 1 octombrie, tariful la energia termică va crește

13:15 | 28.09.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a ajustat astăzi prețurile la energia electrică produsă în cadrul centralelor electrice de termoficare și tarifele pentru energia termică livrată în cadrul sistemelor centralizate, comunică MOLDPRES.

Astfel, ANRE a aprobat următoarele prețuri reglementate pentru energia electrică produsă în cadrul centralelor electrice de termoficare (fără TVA): prețul pentru energia electrică produsă de către S.A. „Termoelectrica” în valoare de 454 bani/kWh; prețul pentru energia electrică produsă de către S.A. „CET-Nord” în valoare de 457 bani/kWh.

Totodată, au fost aprobate următoarele tarife pentru energia termică livrată în cadrul sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică: tariful pentru energia termică livrată de către S.A. „Termoelectrica” în mărime de 2 854 lei/Gcal; tariful pentru energia termică livrată de către S.A. „CET-Nord” în mărime de 3 052 lei/Gcal; tariful pentru energia termică livrată de către S.A. „Apă-Canal Chișinău” în mărime de 3 134 lei/Gcal; tariful pentru energia termică livrată de către Î.M. „Antermo” în mărime de  3187 lei/Gcal; tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către Î.M. a „Rețelelor și Centralelor Termice Comrat” în mărime de 3 342 lei/Gcal.

Noile prețuri și tarife vor intra în vigoare la 1 octombrie 2022.

Foto simbol

img22007278

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!