Premierul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu omologul său nipon, Fumio Kishida
16:16 | 28.09.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei de lucru la Tokyo, prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, s-a întâlnit cu premierul Japoniei, Fumio Kishida. Discuțiile s-au axat pe posibilitățile de extindere a relațiilor moldo-japoneze, fiind abordate și ultimele evoluții din regiune, precum și impactul lor asupra țării noastre, inclusiv prin prisma numărului mare de cetățeni ucraineni primiți de Republica Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
În acest context, premierul a apreciat suportul Japoniei în gestionarea crizei refugiaților și combaterea pandemiei Covid-19. La fel, șefa Executivului a exprimat gratitudine guvernului nipon pentru susținerea consecventă acordată țării noastre de-a lungul anilor, în vederea modernizării domeniilor cheie pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Potrivit prim-ministrului, în prezent, autoritățile de la Chișinău au nevoie de finanțare adițională pentru a răspunde numeroaselor provocări, a asigura reziliența economică și a continua reformele inițiate în beneficiul cetățenilor.
„Asistenţa tehnică oferită de Japonia şi programele destinate țării noastre ne ajută considerabil în realizarea obiectivului de creștere a calității vieții oamenilor și în avansarea procesului de modernizare. Ne bucurăm că Japonia rămâne un partener de încredere și suntem deschiși să aprofundăm relațiile noastre bazate pe valori comune de libertate, democrație și supremația legii”, a subliniat Natalia Gavrilița.
Prim-ministrul s-a referit și la cooperarea economică dintre cele două state, reiterând interesul țării noastre pentru atragerea de noi investiții nipone și organizarea unor foruri de business. În același timp, Natalia Gavrilița a vorbit despre acordarea regimului preferențial la importul produselor agroalimentare moldovenești în Japonia, în special pentru vinuri, și importanța inițierii unor proiecte comune care vor contribui la creșterea eficienței energetice în Republica Moldova.
Premierul Fumio Kishida a apreciat înalt intensificarea relațiilor moldo-nipone în ultimii ani, menționând deschiderea reciprocă a misiunilor diplomatice din cele două țări, creșterea programelor de asistență, precum și sprijinul Agenției japoneze de explorare aerospațială în lansarea primului satelit moldovenesc. Premierul Japoniei și-a exprimat aprecierea pentru solidaritatea demonstrată de moldoveni în ajutorarea refugiaților ucraineni, care au plecat din calea războiului, și a menționat că țara sa va ține cont de contribuția Republicii Moldova la securitatea regională, asigurând în continuare sprijin pentru cetățenii moldoveni.
Foto: Guvern