ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai mulți bibliotecari au fost instruiți pentru a-și dezvolta abilitățile de relaționare cu refugiații ucraineni

12:42 | 29.09.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 29 sep. /MOLDPRES/. Paisprezece bibliotecari au beneficiat astăzi la Biblioteca Națională de cursuri specializate pentru a-și dezvolta abilitățile de relaționare cu refugiații ucraineni din comunitățile lor, atât adulți, cât și copii. Sub îndrumarea unor medici specializați în tratarea traumei – dr. Claudia Năsăudean, medic primar in psihiatrie pediatrică și dr. Vladimir Nică, medic primar psihiatru, bibliotecarii au învățat cum să gestioneze mai bine interacțiunea cu refugiații, pentru a putea apoi să implementeze în comunitățile lor activități care să răspundă mai bine nevoilor acestora, informează MOLDPRES.

Într-o conferință de presă de astăzi, Elena Pintilei, directorul Bibliotecii Naționale și președintele Asociației Bibliotecarilor din R. Moldova, a menționat că încă de la începutul crizei refugiaților, bibliotecile publice au fost printre principalele puncte de interacțiune cu familiile fugite din calea războiului, nu numai pentru cadrul informațional pe care îl oferă, ci și pentru a găzdui copiii și pentru a crea un spațiu de normalitate, prin dezvoltarea de activități dedicate acestora. ”Din interviurile pe care le-am avut cu bibliotecarii, am identificat necesitatea de a le dezvolta cadrul de competențe, pentru a putea oferi refugiaților sprijinul necesar. Dacă inițial bibliotecarii au avut de depășit o barieră lingvistică, ulterior a apărut o nouă provocare: lipsa unui set de competențe necesare pentru a se adapta psihologic la interacțiunea cu refugiații, atât copii, cât și adulți. Astfel, Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova, în parteneriat cu Fundația Progress din România, am organizat astăzi un workshop pentru bibliotecarii care lucrează cu precădere cu refugiați, pe tematica intervenției în traumă legată de război la copii și adulți”, a precizat Elena Pintilei.

Potrivit sursei citate, inițiativele sunt organizate de către biblioteci și bibliotecari ca răspuns la criza refugiaților. “Ca și în alte situații de criză, bibliotecarii din Moldova au întreprins o serie de acțiuni pentru a sprijini cât mai mulți oamenii care fug din calea războiului. Implementarea acestui proiect va susține adaptarea psihologică și dezvoltarea cadrului de competențe al bibliotecarilor la interacțiunea cu refugiații”, a mai spus Elena Pintilei.

Proiectul „Acomodare emoțională pentru refugiații ucraineni – un serviciu de bibliotecă publică” este implementat de Fundația Progress în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din R. Moldova în cadrul programului de Sub-granting „Building CSO Capacity for Regional Cooperation within the Black Sea Region”, derulat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale - FOND și finanțat de Uniunea Europeană, în perioada ianuarie – decembrie 2022.

img22007303

img22007303

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!