ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Natalia Gavrilița a discutat cu ministrul Apărării Naționale al României

20:03 | 01.10.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița s-a întâlnit astăzi cu ministrul Apărării Naționale al României, Vasile Dîncu. Oficialii au discutat despre cooperarea dintre cele două state, care a atins un grad înalt de apropiere pe multiple domenii, și s-au referit la subiectele de securitate regională, în contextul războiului din Ucraina, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului. 

Șefa Executivului a menționat că autoritățile depun efort în continuare pentru gestionarea impactului războiului asupra Republicii Moldova, dar și pentru reformarea instituțiilor și modernizarea țării. În acest sens, prim-ministrul a apreciat înalt sprijinul guvernului român care ne susține în depășirea numeroaselor crize, contribuie la dezvoltarea socio-economică a țării noastre, implementarea reformelor democratice și îndeplinirea obiectivului fundamental de integrare europeană a Moldovei.

Foto: Guvern 



img22007371

img22007371

img22007371

img22007371

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!