La Palatul Republicii va avea loc Festivalul-concurs televizat „Prezintă Orchestra ”Folclor”
17:21 | 11.10.2022 Categorie: Cultură
Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/. Cea de-a VII-a ediție a Festivalului-concurs televizat al tinerilor interpreți de muzică populară „Prezintă Orchestra ”Folclor” se va desfășura joi, 13 octombrie, la ora 18.00, la Palatul Republicii, informează MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, tinerii care vor participa la acest eveniment de valorificare a tezaurului național vor avea posibilitatea să-și demonstreze potențialul creativ și măiestria interpretativă. Invitați în recital: Ion Condrea (acordeon) și Valentin Butucel, solist al Orchestrei de muzică populară ”Folclor”.
În aceeași zi, ora 18.00, la Sala cu Orgă din Chișinău organistul din Slovacia Marek Vrabel va prezenta un recital de orgă. Evenimentul este organizat în colaborare cu Ambasada Slovaciei în R. Moldova și Consulatul Onorific al acestei țări la Chișinău.
În program: Louis Vierne: Carillon de Longpont (Pièces en style libre op. 31/21, rest. Pierre Gouin); Felix Mendelssohn-Bartholdy: Sonate Op. 65, Nr. 6 d moll auf Choral „Vater unser im Himmelreich"; Ján Levoslav Bella: Phantasie-Sonate d-moll; Tomaso Albinoni: Adagio g mol (arr. Remo Giazotto); Charles-Marie Widor: Symphonie Op. 42, Nr. 5 f moll.
Tot joi, la 19.00, la Palatul Național "Nicolae Sulac" din capitală, va avea loc concertul cunoscutului umorist din Rusia Maksim Galkin. Potrivit organizatorilor, concertul promite a fi unul de amploare, care va uimi pe fiecare prin emoțiile de pe urma lui - emoții unice, amprenta cărora va rămâne pe mult timp în memoria spectatorilor datorită faptului că talentul lui Maksim Galkin niciodată nu iese din modă și nu își pierde actualitatea de zeci de ani încoace.