ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Numărul beneficiarilor de asistență juridică garantată de stat va fi majorat

13:58 | 13.10.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. O inițiativă legislativă care va avea drept rezultat majorarea numărului beneficiarilor de asistență juridică garantată de stat a fost votată astăzi, în prima lectură, în plenul Parlamentului, cu votul a 75 de deputați, transmite MOLDPRES.

”Proiectul are drept scop fortificarea sistemului de asistență juridică garantată de stat, în vederea asigurării eficiente a dreptului la apărare, în primul rând, a persoanelor cu dizabilități și a celor cu venituri mici, în corespundere cu prevederile Constituției”, a declarat unul dintre autorii inițiativei legislative, Artemie Cătănoi.

Documentul prevede majorarea plafonului de venit al persoanelor care pot primi asistență juridică gratuită, garantată de stat. Astfel, beneficiari vor fi cetățenii cu venituri mai mici decât salariul lunar în sectorul real, care, în prezent, este de 3 500 de lei (circa 185 de euro). Până acum, asistența juridică garantată de stat era oferită persoanelor cu venituri mai mici decât minimul de existență, care, în semestrul II al anului trecut, era de 2 183 de lei.

Autorii proiectului de lege, deputații Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Artemie Cătănoi și Viorel Barda, mai propun ca și persoanele cu dizabilitate severă sau accentuată, indiferent de mărimea veniturilor, să beneficieze de asistență juridică garantată de stat.

Potrivit datelor Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, anul trecut, peste 47 de mii de persoane au beneficiat de asistență juridică calificată garantată de stat. Pentru remunerarea avocaților, din buget au fost alocate 73 522,7 mii de lei.

Foto: Parlament

img22007698

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!