Turneul național Violoncellissimo 2022 va ajunge la Chișinău
12:09 | 15.10.2022 Categorie: Cultură
Chişinău, 15 oct. /MOLDPRES/. După șase concerte în România, Violoncellissimo 2022 va ajunge luni, 17 octombrie la Chișinău. La Sala cu Orgă, de la ora 19:00, violonceliștii ansamblului, împreună cu profesorul și mentorul lor, Marin Cazacu, îi așteaptă pe melomani cu piese de muzica clasică, de pe coloane sonore ale mai multor filme celebre, cu valsuri, marșuri și cu lucrări de Beethoven și Mozart în variantă rock. Intrarea la acest concert este liberă, informează MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, va fi un concert încărcat chiar cu mai multă emoție decât de obicei, parte dintre tinerii violonceliști din formula de la Chișinău fiind originari din Republica Moldova, care au studiat la București și acum revin să cânte pentru publicul de acasă.
”Am început acest turneu cu un preambul la Sinaia, în aer liber. Apoi ne-am dus cu trenul în vestul țării, la Oradea și Arad, unde publicul a fost neașteptat de călduros. Am coborât spre centru, la Sibiu, la Sala Thalia și apoi am cântat pe scena Ateneului Român, la București. După o pauză de câteva zile, am dus muzica violoncelelor noastre și spre nordul țării, la Piatra Neamț. Acum trecem granița, la prietenii noștri din R. Moldova, care pentru câțiva dintre colegii mei înseamnă acasă. Nu este prima dată când cântăm aici, sper că publicul ne cunoaște deja și ne așteaptă. Am trecut de jumătatea turneului și entuziasmul este încă mare. Ne vedem curând la Sala cu Orgă, sperăm noi, plină, mai ales, că de data asta oferim un concert cu intrare gratuită,” a spus violoncelistul Marin Cazacu înainte de a pleca spre Republica Moldova.
Aceasta este ediția a IV-a a turneului și este supranumit Euforica. După concertul din Chișinău, Ansamblul Violoncellissimo se reîntoarce în România. Turneul va continua la Bistriţa, Cluj Napoca, Deva şi Ploieşti. Violoncellissimo este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești, format la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, cu misiunea de a deschide noi drumuri pentru promovarea muzicii și a tinerelor talente din România. Violoncellissimo a susținut primul turneu național în 2019, iar în anii următori și-a continuat povestea prin evenimente similare cu ecouri în toată țara.
Marin Cazacu este directorul general al Filarmonicii George Enescu, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în 1998 a fondat cvartetul Cellissimo, prezent pe scenele portugheze în 2013, la CCB (Lisabona) și Casa da Música (Porto). Maestrul Marin Cazacu a cântat alături de Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Jeremy Menuhin și alții. De asemenea, a avut multiple apariții solistice la festivaluri internaționale precum cele de la Berlin, Hong Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Seul, Tokyo.