Trei bărbați vor ajunge pe banca acuzaților pentru contrabandă cu mașini furate din UE
11:12 | 17.10.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat astăzi că a trimis în judecată dosarul a trei bărbați învinuiți de contrabandă cu 23 autoturisme furate din Uniunea Europeană, comunică MOLDPRES.
Potrivit PCCOCS, totodată la solicitarea procurorilor a fost dispusă și aplicarea sechestrului la bunuri de peste 1,3 milioane lei (circa 68 de mii de euro). Cei trei sunt originari din Chișinău și Hâncești și au vârste cuprinse între 23 și 45 ani. Aceștia introduceau fraudulos în țară mijloace de transport furate din UE, fără achitarea drepturilor de import, cu ulterioara lor dezmembrare sau oferire în chirie.
Urmărirea penală continuă și în privința altor persoane, inclusiv din afara R. Moldova, pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă fiind privarea de libertate pentru un termen de la patru la 10 ani.