ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Natalia Gavrilița a participat la evenimentul de marcare a aniversării a 40-a de la fondarea Institutului Mamei și Copilului

16:46 | 03.11.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a participat astăzi la evenimentul de marcare a aniversării a 40-a de la fondarea Institutului Mamei și Copilului, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

În discursul său, șefa Guvernului a vorbit despre perioada complicată prin care au trecut instituțiile medicale din țara noastră în timpul pandemiei, dar și despre necesitatea de a majora salariile personalului medical.

„Faptul că instituția a reușit să își continue activitatea în condiții de siguranță, în cea mai grea încercare din istoria sa, se datorează celor peste 2000 de angajați, al căror devotament merită aprecierea noastră înaltă nu doar astăzi, la ceas aniversar, ci în fiecare zi. Mă bucur că am reușit - în ciuda perioadei complicate prin care trecem - să asigurăm creșterea salariilor pentru lucrătorii medicali. Începând cu această lună, medicii vor câștiga, în medie, cu 10 procente mai mult”, a menționat prim-ministrul.

Natalia Gavrilița a declarat că, împreună cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, se pune un accent major pe modernizarea spitalelor. „Renovarea spațiilor spitalicești și dotarea instituțiilor medicale din toată țara cu echipamente noi a fost și rămâne o preocupare prioritară pentru Cabinetul pe care-l conduc. Sunt sigură că, având o agendă de reforme credibilă, vom putea conta și de acum încolo pe partenerii externi dispuși să sprijine eforturile noastre de a crește calitatea serviciilor medicale, de a moderniza spitalele și de a oferi condiții de muncă adecvate celor care își desfășoară activitatea în sistemul de sănătate”, a menționat premierul.  

Pe parcursul unui an, Institutul Mamei și Copilului asigură diagnosticarea, tratamentul, profilaxia şi reabilitarea a circa 40 000 de pacienţi din întreaga ţară. Mai mult, în ultimele 8 luni, instituția sanitară a acordat ajutor medical de calitate și pentru 1500 de refugiați din Ucraina, inclusiv au fost primite 60 de nașteri.

Foto: Guvern

img22008342

img22008342

img22008342

img22008342

img22008342

img22008342

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!