ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Germania va oferi R. Moldova un suport bugetar nerambursabil de 40 mln de euro

12:58 | 10.11.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 10 nov. /MOLDPRES/. Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat în ședința de ieri proiectul cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Înţelegerii dintre Guvernul Republicii Moldova şi cel al Germaniei privind cooperarea financiară, transmite MOLDPRES.

Scopul documentului este acordarea unui suport financiar nerambursabil, în valoare de 40 de milioane de euro, pentru a susține programele de stat ce țin de compensarea creșterii costurilor la energie pentru grupurile vulnerabile.

Suportul bugetar nerambursabil va fi debursat pe conturile Ministerului Finanțelor până la data 15 decembrie curent.

img22008542

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!