ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primăria capitalei va acorda compensații la facturi pentru familiile cu venituri mici

12:13 | 17.11.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 17 nov. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău a anunțat astăzi că va acorda compensații la efectuarea plăților pentru resursele energetice și serviciile comunale în perioada sezonului rece 2022-2023, pentru familiile cu venituri mici, din capitală și din suburbii, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, mărimea ajutorului acordat este de 40% din costul facturii calculat conform tarifului în vigoare pentru agentul termic și apa caldă menajeră livrate centralizat, câte 500 de lei lunar pentru o familie pentru aprovizionarea cu gaze naturale folosite la încălzirea locuinței şi prepararea apei calde şi pentru energie electrică, folosită pentru încălzirea şi prepararea apei calde.

Beneficiarii ajutorului menționat sunt persoanele defavorizate, a căror venit global mediu, pe ultimele 12 luni, este de până la trei mii lei. Totodată, se stabilește ca excepție, că familiile tinere, a căror venit global mediu lunar pentru ultimele 12 luni, nu a depășit suma de cinci mii de lei, pot beneficia de ajutoarele menționate.

Persoanele care au primit acest ajutor în sezonul rece precedent vor avea susținere și în sezonul curent, fără depunerea cererii, cu condiția că situația financiară sau familială a acestora a rămas neschimbată.

Conform sursei citate, în sezonul de încălzire 2021-2022 au beneficiat de compensații din partea municipalității la plata facturilor pentru căldură 22031 de familii, pentru care a fost achitată suma de 80,5 milioane de lei.

Foto simbol

img22008747

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!