ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În spațiile verzi vor putea fi amplasate obiective de infrastructură compatibile cu destinația acestora

13:42 | 30.11.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Agenții economici ar putea obține dreptul de a amplasa obiective pentru activități economico-sociale în spațiile verzi ce sunt proprietate publică, fără a schimba destinația acestor terenuri, transmite MOLDPRES.

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a avizat astăzi proiectul de modificare și completare a Legii cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale.

Potrivit documentului, obiectivele trebuie să fie compatibile cu destinația spațiilor verzi. În acest sens, agenții economici vor trebui să solicite autorizația administrației publice locale, prin care se stabilesc, în coordonare cu Agenția de Mediu, locul de amplasare și suprafața obiectivelor, condițiile de desfășurare a activității.

Prevederile proiectului se referă la terenurile de sport și de agrement, instalațiile pentru practicarea sportului, inclusiv obiective auxiliare de deservire și de întreținere a terenurilor de sport, tribune, căi de acces, sisteme de irigare, blocuri sanitare, obiective de menire social-culturală etc.

Deputatul Lilian Carp, unul din autorii proiectului de lege, a subliniat că lipsa unor prevederi legislative în acest sens creează administrațiilor publice locale probleme legate de amenajarea terenurilor de joacă, spațiilor de agrement și altor obiective de recreare care îmbunătățesc infrastructura spațiilor verzi.

Documentul va fi înaintat pentru dezbateri în plenul Legislativului.

img22009148

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!