ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

BEI oferă 100 milioane euro pentru continuarea Proiectului „Moldova Drumuri III”

18:29 | 07.12.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 dec. /MOLDPRES/. Până la finele anului curent, Republica Moldova va semna un contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 100 milioane euro pentru suplinirea și realizarea în continuare a Proiectului „Moldova Drumuri III”. Guvernul a aprobat în acest sens o hotărâre ce prevede implementarea deplină a Proiectului „Moldova Drumuri III”, relatează MOLDPRES cu referire la  Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Investiția este destinată finanțării lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale, prestării serviciilor de consultanță și de supervizare tehnică a lucrărilor.

Astfel, în cadrul proiectului vor fi reabilitate și construite următoarele obiective incluse suplimentar, și anume:

R34 Hînceşti – Leova – Cahul – Giurgiulești, sectorul III, Cantemir – Cahul;

M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, construcția sectorului lipsă, sectorul de ocolire al or. Cimișlia.

Implementarea acestui proiect va contribui la îmbunătățirea stării și calității rețelei de drumuri, va reduce costurile transportului rutier pentru utilizatorii drumurilor din Republica Moldova și va conduce la atingerea obiectivului general al Strategiei transport și logistică pe anii 2013-2022.

img22009409

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!