Moldovenii cu pașapoarte diplomatice și de serviciu vor putea călători fără vize în Egipt
15:30 | 15.12.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. Parlamentul a ratificat astăzi Acordul privind scutirea reciprocă de viză pentru deținătorii de pașapoarte diplomatice, speciale sau de serviciu, încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Arabe Egipt, transmite MOLDPRES.
Potrivit documentului, cetățenii moldoveni, care au pașapoarte diplomatice sau de serviciu, vor putea călători în Egipt fără vize. De facilități similare vor beneficia și cetățenii egipteni, dacă au aceleași tipuri de pașapoarte valabile. Persoanele se vor putea afla pe teritoriul țărilor vizate în Acord pe o perioadă nu mai mare de 90 de zile calendaristice, în decurs de 180 de zile calendaristice.
Ratificarea Acordului are scopul de a impulsiona relațiile de prietenie și colaborare dintre țara noastră și Republica Arabă Egipt în domeniul economic, comercial sau cultural.
Proiectul de ratificare a fost votat de 74 de deputați, în două lecturi.
Foto simbol