Recurs la istorie: 17 decembrie
08:45 | 17.12.2022 Categorie: Societate
17 decembrie 1538 - Biserica anglicană este tot mai departe de Vatican. Papa Paul al III-lea îl excomunică pe regele Henric al VIII-lea al Angliei.
17 decembrie 1586 - La tronul Japoniei accede împăratul Go-Yozei.
17 decembrie 1600 - Are loc căsătoria istorică a lui Henric al IV-lea al Franței cu Maria de Medici. Acest eveniment este descris cu lux de amănunte în celebrul român a lui Thomas Mann "Tinerețea regelui Henric al IV-lea".
17 decembrie 1790 - O piatră magnifică, cu calendarul aztec înscris pe ea, este descoperită în timpul reparației Catedralei din Mexico City. Piatra are 3,5 m în diametru, 0,9 m grosime și o greutate de 24 de tone.
17 decembrie 1830 - A murit Simon Bolivar, conducătorul luptei popoarelor din America de Sud împotriva dominației spaniole.
17 decembrie 1851 - Este înființat Conservatoriul din București.
17 decembrie 1863 - În urma promulgării Legii privind secularizarea pământurilor mănăstirești de către Alexandru Ioan Cuza, 25% din teritoriul țării este proprietate a statului. În Lege era stipulat că „toate averile mănăstirești închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiți testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele (mănăstiri mici, subordonate unor mănăstiri mai mari, termen din limba greacă) lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din orașe sau la așezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor așezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului"
17 decembrie 1903 - În statul american Carolina de Nord, pentru prima dată are loc zborul unui aparat mai greu decât aerul. Invenția aparținea fraților Orville și Wilbur Wright. Durata zborului a fost de 12 secunde, înălțimea de 10 m, iar distanța parcursă a fost de 37 de metri.
17 decembrie 1912 - A decedat Spiru Haret, celebru savant român, născut la Iași, vicepreședinte al Academiei Române.
17 decembrie 1918 - În Letonia, elemente dezorganizate și anarhiste ale armatei ruse declară instalarea "puterii sovietelor".
17 decembrie 1926 - În URSS are loc primul recensământ.
17 decembrie 1942 - În cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, Marea Britanie, SUA și URSS au somat Germania nazistă să stopeze aplicarea proiectului criminal numit "soluția finală", care prevedea exterminarea în masă a evreilor.
17 decembrie 1973 - În aeroportul din Roma, teroriștii palestinieni atacă două avioane de cursă. Ei au distrus complet un Boeing 707 american și au capturat un avion german cu tot cu pasageri. După mai multe escale, teroriștii au aterizat în Kuweit. Pe parcursul acțiunii teroriste au murit 34 de oameni.
17 decembrie 1989 - Situația din Timișoara devine dramatică. Armata, la ordinul lui Ceaușescu, blochează total orașul, împușcă fără preîntâmpinare în manifestanți, iar spațiul aerian este în permanență survolat de elicoptere militare.
17 decembrie 1992 - SUA, Canada, și Mexicul semnează Acordul NAFTA, care presupune crearea unei zone economice libere pe teritoriul acestor țări.
17 decembrie 1998 - SUA și Marea Britanie încep operațiunea "Vulpea în deșert" îndreptată împotriva regimului din Irak.
17 decembrie 2011 - Moare liderul nord-coreean Kim-Cen-Ir.