La Zagreb au fost discutate modalitățile de fortificare a relației moldo-croate
12:19 | 17.12.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. În programul de la Zagreb, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut întrevederi cu Tomo Medved, viceprim-ministrul, ministrul pentru Afacerile Veteranilor al Croației, Željko Reiner, vicepreședinte al Parlamentului croat și membru al comisiei pentru afaceri externe și Domagoj Hajduković, președinte al comisiei pentru afaceri europene. Împreună cu oficialii croați, ministrul Nicu Popescu a discutat despre modalitățile de fortificare a relației moldo-croate, în special în contextul aspirațiilor europene ale țării noastre, a relatat pentru MOLDPRES Biroul de presă al MAEIE.
Șeful diplomației de la Chișinău a apreciat sprijinul ferm și continuu pentru Republica Moldova în atingerea obiectivului de integrare europeană și deschiderea pentru preluarea bunelor practici acumulate de Croația în procesul de negocieri care ne așteaptă în viitor. În calitate de cel mai recent membru al UE, Croația este un exemplu pentru țara noastră.
„Am mai discutat amplu și situația din regiune, în special consecințele războiului brutal al Federației Ruse în Ucraina, implicațiile pe care le generează în plan european și internațional și impactul devastator în domeniul securității, în plan energetic și umanitar. Am descris acțiunile pe care le realizăm la Chișinău, reformele ample de combatere a corupției, asigurarea statului de drept, capacitarea instituțiilor statului și reforma sectorului de justiție. Am mulțumit interlocutorilor pentru susținerea fermă a integrității teritoriale și suveranității țării noastre în cadrul granițelor recunoscute pe plan internațional.
De asemenea, am avut onoarea să particip la Ceremonia de depunere a coroanei de flori din numele Republicii Moldova în fața Monumentului Patriei din Zagreb și să acord un interviu postului public de televiziune din Croația”, a spus vicepremierul Nicu Popescu.
Foto: MAEIE