Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu șeful diplomației române Bogdan Aurescu
10:59 | 20.12.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Pe final de 2022, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, încheie șirul de întrevederi cu omologii săi prin găzduirea la Chișinău a ministrului Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, informează MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
„A fost un an extrem de dificil pentru regiunea noastră, pentru Ucraina, dar și Republica Moldova, dar împreună cu România continuăm să gestionăm consecințele acestui război.
Împreună cu România și țările membre ale Uniunii Europene, Republica Moldova a marcat o reușită istorică în anul 2022 – am devenit stat candidat pentru aderare la UE.
Am reușit împreună să organizăm în premieră ședința comună a legislativelor, să găzduim la Chișinău ședința comună a guvernelor noastre. Nu am să obosesc să reamintesc, inclusiv în spațiul public, că în drumul nostru de aderare la UE, Republica Moldova are doi ambasadori în fiecare capitală – cei ai Republicii Moldova precum și cei ai României. Interacțiunea fără precedent a diplomațiilor noastre, împreună cu efortul comun al șefilor de stat Maia Sandu și Klaus Iohannis, ai guvernelor și legislativelor noastre, ne-au permis să fortificăm parteneriatul strategic pentru integrare europeană și să întărim comunitatea noastră de limbă, istorie și cultură.
Constat că datorită acestor eforturi comune, relația noastră cu România este cea mai apropiată și puternică din ultimele trei decenii. Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare comunitate și familie, indiferent de limba vorbită sau preferințele politice și geopolitice”, a spus oficialul moldovean.
MAEIE precizează că aceste proiecte au un impact direct asupra îmbunătățirii calității vieții cetățenilor și lista este lungă.
Începând cu bursele studențești care au deschis noi oportunități și au pregătit sute de mii de profesioniști, unii dintre care sunt plenar angajați în domeniul public și privat al țării noastre, granturi și suport bugetar direct peste 1100 de grădinițe reparate, peste 200 de microbuze școlare donate în beneficiul elevilor din școlile cu predare în limba română, ucraineană, găgăuză, rusă sau bulgară pentru a putea beneficia de condiții bune de transport, motorină pentru agricultori, vaccin în perioada pandemiei, ajutor umanitar din primele zile ale războiului pentru gestionarea crizei refugiaților, sprijin pentru modernizarea satelor și înfrățirea localităților, eliminarea tarifelor de roaming, susținerea culturii, ultima reușită fiind înscrierea cămășii cu altiță în patrimoniul imaterial al UNESCO, construcția gazoductului, poduri care ne leagă precum și cele pe care planificăm să le construim.
Un alt ajutor esențial a constat în electricitate, gaze naturale, inclusiv stocarea acestora în România, păcură, combustibili, lemne de foc, într-o perioadă în care cetățenii noștri văd clar că bombardamentele cu rachete rusești aduc întuneric, frig și disperare în casele ucrainenilor, dar și în regiune.
Oficialul moldovean a discutat cu omologul său despre cum războiul brutal al Federației Ruse din Ucraina a provocat schimbări majore în țara noastră, afectând securitatea Republicii Moldova.
„Suntem uniți în condamnarea acestui război. Suntem uniți în dorința și efortul nostru comun de a păstra pacea în Republica Moldova. Suntem uniți în protejarea cetățenilor noștri de efectele adverse ale acestui război. Uniți în lucrul nostru comun de a aduce țara noastră în Uniunea Europeană. Vreau să reamintesc cu apreciere declarațiile președintelui român Klaus Iohannis, care a spus alături de președintele Maia Sandu, cu subiect și predicat că „România este cea mai apropiată de Republica Moldova şi nu vă abandonăm indiferent în care scenariu vom ajunge cu toţii prin acest nefericit război dus de Rusia împotriva Ucrainei”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu.
Republica Moldova a participat la ministeriala NATO de la București. Acest eveniment internațional a fost un succes diplomatic al României, al diplomației române și al ministrului Bogdan Aurescu. Atât în plan bilateral cu România, cât și în interacțiunea noastră cu UE, sau alte țări partenere cum sunt SUA sau Maria Britanie, Republica Moldova este determinată să-și consolideze sectorul de apărare și securitate.
„Cu toate provocările hibride cu care ne confruntăm, avem nevoie de toată solidaritatea prietenilor noștri din vest pentru a ne apăra democrația și libertatea noastră. Apreciem rolul României care, alături de Germania și Franța, a co-fondat Platforma de sprijin pentru Moldova, în cadrul căreia partenerii noștri de dezvoltare din toată lumea liberă și democratică ne oferă suport țintit. La Conferințele de la Berlin, București și Paris am obținut importante angajamente nu doar pe termen scurt, dar și pe termen lung ca să menținem stabilitatea, coeziunea socială, să consolidăm democrația și să avansăm reformele și parcursul nostru european. Următoarea conferință a Platformei o vom găzdui la Chișinău”, a spus șeful diplomației de la Chișinău Nicu Popescu.
România este și principalul nostru partener comercial și destinația nr. 1 pentru exportatorii noștri – fiind piața care acoperă aproape 1/3 din export. Către sfârșitul acestui an s-a atins cifra de 3,5 miliarde dolari SUA în comerțul bilateral, în creștere comparativ cu anul trecut.
Vicepremierul Nicu Popescu a vorbit cu ministrul de externe Bogdan Aurescu despre modalitățile de susținere a acestei tendințe și diversificare a comerțului nostru bilateral.
De asemenea, se lucrează și la deschiderea cât mai rapidă a podului de pontoane și a punctului de trecere al frontierei Leova – Bumbăta. Totodată, oficialii au discutat despre avansarea pe subiectul inițierii construcției podului rutier Ungheni – Ungheni, liniei electrice Bălți – Suceava și a liniei Vulcănești – Chișinău.
Cooperarea Republica Moldova – România – Ucraina este un alt exemplu al diplomației active realizată printr-o reuniune trilaterală la Odesa ai miniștrilor de externe și ai energiei, unde a fost reconfirmat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru Ucraina și unde a fost abordată cooperarea în sectorul energetic și al integrării europene, dar și intenția de a organiza noi reuniuni 3+3.
„Ne aflăm la un adevărat moment de cotitură pentru viitorul nostru și aș vrea ca la fel cum la ultima noastră reuniune la Bruxelles, Republica Moldova și România, au stat împreună, la masa europeană de la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din cadrul UE și ai Parteneriatului estic. Sper că această vecinătate de la reuniunile de la Bruxelles să fie cât mai curând una permanentă.
Aș vrea să subliniez și dedicația personală a ministrului Bogdan Aurescu pentru Republica Moldova, parcursul nostru european și transformarea europeană a țării”, a punctat oficialul moldovean.
Un sprijin foarte concret și pe linia MAEIE, a fost și cursul de instruire pentru diplomații și funcționarii antrenați în promovarea obiectivelor de aderare la UE, organizate prin intermediul Institutului Diplomatic Român. Anul viitor, cu ajutorul României acest program va continua.
„Suntem recunoscători României și fiecărui român pentru tot suportul în calea reformelor și a consolidării rezilienței în drumul nostru ireversibil de aderare la Uniunea Europeană, alături de România”, a conchis ministrul de externe Nicu Popescu.
Foto: MAEIE