Premierul Natalia Gavrilița a discutat cu autoritățile publice locale din Ștefan Vodă
18:31 | 21.12.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Măsurile întreprinse de Executiv pentru dezvoltarea localităților, proiectele în derulare, dar și investițiile planificate în anul viitor au fost discutate astăzi de prim-ministrul Natalia Gavrilița cu autoritățile publice locale din Ștefan Vodă. La ședință a fost prezent și ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
În debutul ședinței, șefa Executivului a mulțumit primarilor din raion pentru buna gestionare a crizei refugiaților, regiunea fiind în imediata apropiere de granița cu Ucraina.
„Raionul Ștefan Vodă a stat la straja hotarului și a ajutat sute de familii să își găsească adăpost în Republica Moldova. Chiar a doua zi după izbucnirea războiului în Ucraina, am mers la Palanca, unde am văzut cât de solidari putem fi noi, moldovenii. Le mulțumesc locuitorilor din Ștefan Vodă, care și-au deschis primii casele lor pentru a primi refugiați, pentru ospitalitate și solidaritate”, a spus premierul.
Natalia Gavrilița a prezentat eforturile Guvernului de susținere a populației și agenților economici în perioada de criză, prin politica fiscală și bugetul pentru anul 2023. În special au fost discutate decizia de a stabili cota 0 la venitul nedistribuit, rambursarea TVA trecut în cont pentru companiile care emit facturi electronice și alte politici menite să mențină investițiile și locurile de muncă. De asemenea, au fost discutate creșterea salariului minim, salariilor în sectorul bugetar, programul de compensații pentru plata facturilor, dar și provocările cu care se confruntă autoritățile locale în finanțarea acestor creșteri la nivel local. În acest context, au fost discutate soluții pentru creșterea veniturilor proprii și consolidarea capacităților administrative, inclusiv eliminarea plafoanelor la taxele locale și amalgamarea voluntară.
Totodată, Natalia Gavrilița a apreciat inițiativa autorităților de a participa activ la Programul Național „Satul European”, care a ajuns în 16 din 23 de localități din regiune. Prim-ministrul a îndemnat primarii să își concentreze eforturile pentru implementarea proiectelor de eficiență energetică și digitalizare, astfel încât calitatea și inovarea serviciilor publice să ajungă în orice localitate din țară.
„Vom continua să lucrăm împreună și chiar vă îndemn să ne concentrăm pe lucruri importante pentru cetățenii noștri, astfel încât, peste 5 ani, să înregistrăm un progres semnificativ în sectorul energetic, economic și social. Guvernul, împreună cu partenerii noștri de dezvoltare, vă sunt alături, pentru a realiza împreună obiectivul nostru primordial - integrarea europeană”, a declarat șefa Guvernului.
Dialogul cu reprezentanții APL s-a concentrat și pe dificultățile întâmpinate la nivel local, problemele cele mai des confruntate de autorități fiind: starea proastă a drumului de acces dintre localități, lipsa iluminatului stradal și delimitarea masivă a terenurilor.
Foto: Guvern