ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

SUA va sprijini puternic Ucraina pentru a ajunge la o "pace justă"

07:52 | 22.12.2022 Categorie: Externe

Washington, 22 dec. /MOLDPRES/. Preşedintele american Joe Biden a declarat, în timp ce l-a primit miercuri la Casa Albă pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, că „Statele Unite vor continua să consolideze capacitatea Ucrainei de a se apăra”, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

După 300 de zile de război, preşedintele Volodimir Zelenski întreprinde prima sa vizită în străinătate, în ţara care este cel mai important furnizor de asistenţă al Ucrainei.

La Casa Albă, preşedintele american l-a asigurat, de asemenea, că sprijină aspiraţia Kievului pentru o "pace justă". Ucrainenii "rămân o sursă de inspiraţie pentru lume", a subliniat preşedintele SUA.

Preşedintele Zelenski şi-a exprimat "recunoştinţa profundă" pentru sprijinul acordat de Statele Unite, care au oferit Kiev-ului arme în valoare de miliarde de dolari pentru a se apăra în conflictul cu Rusia. "Mulţumesc din partea cetăţenilor noştri obişnuiţi cetăţenilor voştri obişnuiţi, americanii", a spus şeful statului ucrainean îmbrăcat, ca de obicei, în pantaloni şi pulover kaki şi purtând ghete.

Șeful statului ucrainean i-a comunicat preşedintelui Joe Biden "aprecierea din suflet" pentru rolul "conducător" pe care l-a avut în modul în care comunitatea internaţională a reacţionat la invadarea Ucrainei.

Volodimir Zelenski i-a oferit apoi drept cadou omologului său o medalie încredinţată cu o zi înainte pe front de un soldat ucrainean pe care l-a descris drept un "adevărat erou", explicând că este vorba despre un căpitan care operează un lansator de rachete american HIMARS. "Mi-a spus 'Dă-i-o preşedintelui'", i-a spus șeful statului ucrainean lui Joe Biden, înmânându-i acestuia decoraţia prezentată într-o cutie căptuşită cu catifea.

Președintele american i-a răspuns că este o "mare onoare" să primească acest cadoul şi că doreşte, la rândul său, să îi ofere militarului ucrainean o medalie americană.

După întrevederea cu preşedintele Joe Biden, şeful statului ucrainean a susținut o conferinţă de presă alături de omologul său american, apoi s-a adresat Congresului, care se pregăteşte, la rândul său, să voteze un nou pachet de asistenţă pentru Ucraina în valoare de aproape 45 de miliarde de dolari.

Chiar în ziua vizitei lui Zelenski la Waschington, secretarul de stat Antony Blinken a anunţat că SUA vor furniza Ucrainei sistemul lor de apărare antiaeriană cel mai sofisticat, Patriot, în momentul în care preşedintele ucrainean urma să aterizeze la Washington.

Sistemul Patriot face parte dintr-un nou pachet de asistenţă militară în valoare de 1,85 miliarde de dolari. Din această sumă, un miliard de dolari sunt destinaţi furnizării către Ucraina de "capabilităţi de apărare antiaeriană şi de lovire de precizie extinse", iar 850 de milioane de euro vor fi utilizaţi pentru asistenţă de securitate.

Foto: telegram

img22009836

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!