ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pacienții ar putea beneficia de mai multe servicii de reabilitare, anunță CNAM

09:18 | 26.01.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 26 ian. /MOLDPRES/. Pacienții ar putea beneficia de mai multe servicii de reabilitare. Subiectul a fost discutat de conducerea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) în cadrul unei întrevederi în regim online cu o misiune de experți ai Băncii Mondiale, comunică MOLDPRES.

Misiunea are loc în contextul implementării în viitorul apropiat în țara noastră a unui proiect axat pe îmbunătățirea serviciilor de reabilitare. Rezultatele unui exercițiu de cartografiere a acestor servicii la nivel național, realizat recent de experți ai Băncii Mondiale, arată că cererea este în creștere pentru servicii de reabilitare neurologică, ortopedică, oncologică sau cardiovasculară.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții CNAM au menționat că din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală sunt finanțate în prezent un șir de servicii de reabilitare, inclusiv pediatrică, oferite la diferite niveluri de asistență medicală: primară, specializată de ambulatoriu, spitalicească, la domiciliu.

„Mecanismul de plată în asistența medicală primară include și cheltuielile destinate remunerării asistentului medical comunitar. La nivel spitalicesc, există un program de procurare a serviciilor pentru reabilitare pediatrică. Cu toate acestea, numărul instituțiilor ce prestează asemenea servicii este relativ mic. Sunt necesare investiții în tehnologii medicale care să asigure oferirea serviciilor de reabilitare, precum și dezvoltarea capacităților mai multor prestatori pentru a acoperi necesitățile pe întreg teritoriul Republicii Moldova”, a menționat Ion Dodon, directorul general al CNAM.

În opinia experților Băncii Mondiale, proiectul urmează să includă și serviciul de telemedicină, ceea ce ar permite facilitarea accesului la servicii prin reducerea timpului de așteptare și asigurarea accesului la acestea în zonele dificile din punct de vedere geografic. Specialiștii ar putea păstra astfel legătura cu pacienții care au fost externați din spital pentru a se asigura că ei beneficiază în continuare de asistență și sunt preveniți diferiți factori de risc.

Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de reabilitare în Republica Moldova” se află în prezent în proces de elaborare, fiind prevăzut de Banca Mondială în Cadrul de Parteneriat cu Țara pentru Republica Moldova pentru perioada 2023-2027.

Foto: CNAM

img23000593

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!