Angajații MAI vor beneficia de camere portabile pentru a preveni traficul de copii din Ucraina
12:38 | 26.01.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 26 ian. /MOLDPRES/. Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) din Moldova a donat subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) 240 de camere portabile și echipamente pentru a contribui la prevenirea traficului de copii și femei din Ucraina, transmite MOLDPRES.
Potrivit MAI, camerele vor fi purtate de personalul de securitate, care activează pe teritoriul țării și la cinci puncte de frontieră, inclusiv Palanca, Tudora și Leușeni. Echipamentele vor permite oamenilor legii să colecteze înregistrări audio-video cu refugiații care sosesc și pleacă din principalele puncte de trecere a frontierei, precum și cu cei care decid să rămână în țară, devenind un instrument eficient atunci când sunt înregistrate fluxuri mari de călători. Totodată, echipamentul va permite înregistrarea dovezilor audio-video în scopul urmăririi penale a infractorilor, cum ar fi traficanții sau abuzatorii.
Camerele portabile sunt ușoare, pot fi folosite 24/7 și înregistrează punctul de vedere al purtătorului. „Acest echipament va accelera și îmbunătăți intervențiile în cazul identificării copiilor refugiați aflați în pericol sau a celor care călătoresc neînsoțiți, or sunt separați de familiile lor. Pe termen lung, aceste camere vor asigura responsabilitatea angajaților din cadrul MAI, astfel încât atât cetățenii, cât și colaboratorii sistemului să se simtă în siguranță, iar transparența interacțiunilor să fie asigurată”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco.
De la începutul conflictului din Ucraina, UNICEF a făcut apel către guvernele din regiune să ia măsuri pentru a oferi siguranță copiilor. „Mulți copii ucraineni trec granița însoțiți de vecini, rude îndepărtate sau singuri, astfel aceștia sunt expuși unui risc ridicat de abuz și exploatare. Camerele vor consolida gama de servicii de protecție a copilului pe care UNICEF le-a oferit de la începutul conflictului”, a afirmat Maha Damaj, reprezentanta UNICEF în Moldova.
Donația are o valoare de 300 mii de dolari. Până în prezent, peste 600 de mii de refugiați din Ucraina au intrat pe teritoriul R. Moldova, inclusiv peste 100 de mii de copii. Dintre aceștia, aproape 800 au fost separați de părinți, îngrijitori sau erau neînsoțiți.
Foto: MAI