Serviciul Vamal a încasat peste 624 milioane de lei în ultima săptămână
09:49 | 13.02.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. În perioada 6-12 februarie, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat peste 624,03 milioane de lei (circa 31,2 mln de euro), transmite MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Vamal, persoanele fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 17,9 milioane de lei, ceea ce reprezintă 2,9% din totalul sumei. Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
Totodată, pe parcursul săptămânii trecute au fost perfectate 11 623 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 64 446 de traversări.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 45 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 165 mii de lei.
De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 3,7 miliarde lei, cu 29,5% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Foto: Serviciul Vamal